Domeniu de utilizare:
Vopsea de dispersie de efect, pentru interior. Folosit ca material decorativ, poate crea detalii arhitecturale interesante la interior. Utilizabilă îndeosebi în spaţii reprezentative şi pentru accente estetice deosebite, îmbogăţind pereţii în cadrul centrelor comerciale, complexelor de birouri, băncilor, companiilor de asigurări, discotecilor şi al altora similare.
Proprietăţi:
Produs cu miros redus la aplicare, pe bază de apă. Poate fi curățat cu detergenți neutri de uz casnic. Este ușor de aplicat.
Nuanţa:
Culorile lui Alpina Metallic-Quartz au fost dezvoltate conform paletarului Caparol 3D System-plus, dar pot varia ușor în comparație cu culorile originale, datorită caracterului metalic al produsului. Prin urmare, nu se poate garanta o conformitate între culorile din paletarul 3D System-plus și culorile obținute în urma nuanțării, caracterul lor fiind unul orientativ.
Efectul metalic al culorilor poate fi influențat de variația unghiului de vizualizare, precum și natura, domeniul de aplicare și incidența luminii. Din acest motiv, recomandăm efectuarea de suprafețe de test la fața locului.
Nuanța standard este argintiu metalizat, Venato 45 MET (aproximativ RAL 9006). Cu toate că anumite culori pot fi disponibile doar cu nuanțare direct din fabrică, Alpina Metallic-Quartz este nuanţabilă în sistemul de colorare computerizată ColorStudio într-o multitudine de culori:
– Nuanţe metalizate după RAL
– Nuanţe din paleta de culori 3D plus
– Nuanţele existente până acum la Alucryl
Consum:
Cca. 100-120 ml/m², pentru a acoperii suprafețe netede. Pe suprafețe structurate consumul va crește. Consumul exact se determină prin efectuarea de probe.
Timp de uscare:
La o temperatură a camerei de aproximativ +20°C și o umiditate a aerului de maxim 65%, uscarea durează 4-6 ore. La temperaturi mai mici și umiditate mai ridicată, timpul de uscare crește.
Straturi suport recomandate:
Suporturile trebuie să fie curate, uscate şi fără substanţe de separare.
Stratul suport trebuie să fie curat, aderent și fără substanțe de separare. Substraturile foarte absorbante trebuie amorsate cu Alpina Tiefgrund.
Pregătirea suportului:
Vă rugăm să consultați fişa tehnică nr. 650 „Straturi suport şi pregătirea lor” în vederea determinării compatibilității produsului pe diferitele substraturi și pregătirea lor specială.
Aplicare:
Stratul suport pregătit în prealabil, se va vopsi în alb folosind grundul-vopsea Alpina Weissgrund. Înainte de aplicare, vopseaua se amestecă energic. Amestecarea se va relua periodic și în timpul aplicării. Peste stratul de bază pregătit și complet uscat se va aplica cu pensula vopseaua bine amestecata. La scurt timp după aplicare, se revine și se periază ușor suprafața pentru aranjarea nisipului de cuarț. În funcție de preferințe, vopseaua se periază vertical, orizontal sau încrucișat. La faza de finisaj, perierea suprafeței se face bucată cu bucată dintr-un colț în altul.
Procedeul de aplicare:
Alpina Metallic-Quartz se poate aplica cu rola, pensula sau bidineaua și se finisează cu o perie curată. Curățarea uneltelor se face prin spălare cu apă, imediat după utilizare.
Diluare:
Nu se diluează.
Temperatura minimă de lucru şi uscare:
+ 5°C pentru substrat și aer.
Curăţarea sculelor:
Curățarea echipamentului se face prin spălare cu apă, imediat după utilizare.
Declaraţii de produs conform VdL-RL01:
Compoziţie: rășină poliacrilică, silicați, pigmenți anorganici colorați, apă, aditivi, conservanți.
Nuanţa:
Culorile lui Alpina Metallic-Quartz au fost dezvoltate conform paletarului Caparol 3D System-plus, dar pot varia ușor în comparație cu culorile originale, datorită caracterului metalic al produsului. Prin urmare, nu se poate garanta o conformitate între culorile din paletarul 3D System-plus și culorile obținute în urma nuanțării, caracterul lor fiind unul orientativ.
Efectul metalic al culorilor poate fi influențat de variația unghiului de vizualizare, precum și natura, domeniul de aplicare și incidența luminii. Din acest motiv, recomandăm efectuarea de suprafețe de test la fața locului.
Nuanța standard este argintiu metalizat, Venato 45 MET (aproximativ RAL 9006). Cu toate că anumite culori pot fi disponibile doar cu nuanțare direct din fabrică, Alpina Metallic-Quartz este nuanţabilă în sistemul de colorare
computerizată ColorStudio într-o multitudine de culori:
– Nuanţe metalizate după RAL
– Nuanţe din paleta de culori 3D plus
– Nuanţele existente până acum la Alucryl
Liant:
Dispersie pe bază de rășină de poliacrilat și nisip de cuarț.
Densitate:
Cca. 1,26 g/cm3.
Valori-limită admise de UE pentru conţinutul COV al acestui produs (Cat. A/b): 100 g/l (2010). Acest produs conține <1 g/l COV.
Reţineţi:
A nu se lăsa la îndemâna copiilor.
La contactul cu ochii sau pielea, se spală imediat cu multă apă. A nu inspira vaporii formați la pulverizare. A se utiliza numai în spații bine ventilate. Este interzis consumul de alimente și băuturi, precum și fumatul, în timpul utilizării. A nu se arunca la canalizare. A se evita dispersarea în mediu. Indicații suplimentare: vezi fișa cu date de securitate a produsului. Conține: 1,2-benzizotiazol-3(2H)- onă, 2-metil-2H-izotiazol-3-onă. Poate provoca o reacție alergică a pielii.
Depozitare:
La rece, ferit de îngheţ şi raze solare. Recipientul desigilat se păstrează închis etanș.
Dezafectare:
Pot fi reciclate numai ambalajele goale. Resturile lichide de material se dezafectează la un punct de colectare a vopselelor/lacurilor vechi, resturile uscate de material ca deșeuri din construcții și demo- lări, ca deșeuri municipale sau menajere.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.